Mergeam azi in tren. Era amurg…in jur padure, coline, dealuri. Atit de rustic! Vroiam sa sar pe peron din trenul ce mergea cu mare viteza, sa`mi iau cam`ul shi sa fac poze! Poze peste poze! Banale, ridicole, needitate…ehh! Dar merg…well..merg spre un orash al visurilor, un oras al visurilor si realizarilor, un oras al fricii, si schimbarilor mele.
De ce norii se numesc nori? De ce au ei dreptul sa zburde voios si pribeag dusi de un vint puternic in directii necunoscute dar eu trebuie sa stau intr`un tren si doar sa`i admir? Mereu am invidiat acesti vapori de apa condensati 
Da..ma rog suna ridicol, dar la moment as vrea sa fiu si eu un vapor de apa condensat *rofl* alb, pufos, sa iau forma vietii mele, sa-mi reliefez sentimentele si emotiile pe care mereu incerc sa le ascund. Sunt semi`nor! Exact! Cit de multa vreme imi cautam o definitie potrivita. Ratiunea mea ma indeamna mereu spre un echilibru banal, plictisitor…insa inima si gindurile…fiare nedomesticite. Astazi ma simt speciala, miine acest sentiment inconfundabil o sa devina nimic. Iarasi nimic.
Sunt nor. Iubesc vintul, vintul ma iubeste. Si nimic altceva nu mai conteaza.
